Publicat în

Instituția Prefectului – Județul Sibiu vă informează cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”, care are ca scop înființarea de către orice deținător public sau privat de teren pretabil pentru împădurire, precum și de către formele asociative ale acestora, a următoarelor tipuri de plantații forestiere pe terenuri agricole: Terenuri […]

Publicat în

Au trecut 33 de ani de la izbucnirea Revoluției în România. Începută la Timișoara, apoi continuată în toată țara, românii au ripostat și luptat împotriva regimului totalitar. Dorința tuturor a fost aceeași: libertate. Astfel că, prin sacrificiul suprem România a trecut de la regimul totalitar la democrație. Noi, cei ce suntem azi, aici, avem datoria de a nu lăsa să […]

Publicat în

„Această perioadă a anului poartă, de 33 de ani, amprenta schimbării radicale de direcție a României, de la regimul totalitar la democrație. Comemorăm victimele comunismului, pe toți cei care au trecut prin suferințe de neimaginat în temnițele comuniste, supuși abuzurilor unui regim totalitar care a întunecat istoria României timp de aproape cinci decenii. S-au opus acestei experiențe brutale și criminale […]

Publicat în

Ca urmare a confirmării unui un focar de Pestă Porcină Africană într-o gospodărie din localitatea Agnita a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În cadrul ședinței s-a prezentat și aprobat planul de măsuri pentru controlul bolii Pestă Porcină Africană, pentru care s-au stabilit următoarele: Zona de protecție în jurul focarului din localitatea Agnita cu o rază […]

Publicat în

Domnul Mircea Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu a prezidat astăzi, 20 decembrie, alături de subprefectul Sebastian Gheorghe Șebu, ședința Colegiului Prefectural. Pe ordinea de zi au figurat: o prezentare a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu despre Aplicarea legislației privind acordarea beneficiilor de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială la nivelul județului […]