Comunicat de presă

APEL ADRESAT VORBITORILOR DE LIMBA UCRAINEANĂ ȘI RUSĂ,

RAPORTAT LA CONTEXTUL GENERAT DE SITUAȚIA ACTUALĂ DIN UCRAINA

 

        

În contextul evenimentelor din Ucraina și al fluxului mare de persoane care intră din această țară pe teritoriul României, Instituția Prefectului-Județul Sibiu face apel la toți vorbitorii de limba ucraineană și limba rusă pentru a sprijini aceste persoane, prin efectuarea de interpretări și traduceri necesare, în special pentru limbile ucraineană și/sau rusă, atât în cadrul procedurilor legale care implică interpretare și traducere autorizată, cât și în acțiunile umanitare.

 

Situația actuală face necesară sprijinirea persoanelor intrate din Ucraina pe teritoriul României, ținând cont de situația specială în care se află aceste persoane.

 

Vă rugăm să comunicați disponibilitatea de a vă implica la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Căpitan Dumitru Croitoru” Sibiu, pe adresa de e_mail cjcci@isusibiu.ro sau la telefon 0269 211 212 sau mobil 0769 057 100.

 

De asemenea, recomandăm tuturor persoanelor care găzduiesc cetățeni refugiați și strămutați proveniți din zona de conflict militar din Ucraina să anunțe acest lucru la contactele de mai sus, pentru ca acești cetățeni să poată beneficia de toate drepturile legale.

 

 

 

Expert,

Cristina Muntean