Comunicat de presă

Conform datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, ca urmare a anchetei epidemiologice efectuată după rezultatul pozitiv al asistentei din cadrul Spitalului Clinic Județean, secția Obstetrică-Ginecologie, vă aducem la cunoștință următoarele informații:

  • În ceea ce privește numărul de persoane cu care pacienta a intrat în contact, a fost identificat un număr de 20 de persoane – contacte de rangul I (1 contact de familie și 19 contacți din sistemul de sănătate)
  • Măsurile dispuse/realizate:
  • persoana infectată este și la momentul actual internată cu tratament specific;
  • până în prezent nu au fost identificați suspecți;
  • față de contactul din familie s-a dispus măsura izolării la domiciliu cu monitorizarea zilnică prin medicul de familie a stării de sănătate;
  • față de cei 19 contacți apropiați s-a dispus măsura izolării la domiciliu împreună cu toți membrii familiilor care locuiesc în aceeași locuință
  • cei 19 contacți din rândul personalului medical au fost testați pentru infecția SARS-CoV-2, până la data prezentei au sosit 14 rezultate, toate fiind negative.
  • contacții de rangul II fac parte tot din sistemul medical, aceștia fiind triați epidemiologic și termometrizați la intrarea și ieșirea din tură.
  • Nu s-au înregistrat persoane simptomatice până în prezent din rândul contacților.

Menționăm faptul că activitatea secției nu a fost afectată, aceasta desfășurându-se normal.

În ceea ce privește situația cadrelor medicale aflate în izolare la nivelul județului Sibiu, facem următoarele precizări:

  • Din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu se află în izolare preventivă de pe secțiile ATI, Obstetrică-Ginecologie, Bloc Operator, Radiologie UPU, Radiologie clădirea Medicală, Nefrologie, un număr de: 12 medici, 24 asistenți, 9 infirmiere, 1 statistician
  • Din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie se află în izolare preventivă un număr de: 2 medici și 5 asistenți
  • Din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitrul Croitoru” al județului Sibiu, sunt în izolare preventivă două cadre militare.
  • Din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, se află în izolare preventivă un număr de: 27 de persoane.

Menționăm faptul că activitățile din cadrul acestor instituții deconcentrate, se desfășoară normal, iar în ceea ce privește persoanele izolate nici una nu prezintă simptome COVID-19.

 

Andreea Ștefan

Purtător de Cuvânt Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro