Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, a aprobat azi, în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii septicemie hemoragică virală (S.H.V.) la păstrăvi, ca urmare a confirmării acesteia la nivelul unei exploatații nonprofesionale din localitatea Cârțișoara.
Buletinul de analiză emis, ca urmare a recoltării și analizării unor probe salmonide de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală – Laborator Național de Referință (IDSA-LNR), a avut rezultat pozitiv.
Depistarea bolii s-a realizat în urma acțiunilor de control, incluse Planului de măsuri CLCB SIBIU, adoptat în urma declarării aceleiași boli, la Păstrăvăria Laita. Astfel, au fost catagrafiate exploatațiile de acvacultura din zona de restricție, cu prelevarea unui număr de 5 probe în direcția SHV.
Probele analizate la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală – Laborator Național de Referință (IDSA-LNR), au avut rezultat pozitiv, în cazul acestei exploatații nonprofesionale.
Planul de măsuri aprobat prevede uciderea tuturor salmonidelor existente la nivelul exploatației în cauză, curățarea și dezinfecția tuturor bazinelor, materialelor, ustensilelor, echipamente de hrănire, îmbrăcăminte de protecție, ambarcațiuni plutitoare, existente la nivelul acesteia, dar și tuturor persoanelor și mijloacelor de transport, inclusiv a rezervoarelor și altor echipamente utilizate.
Se instituie vidul sanitar de minim 6 săptămâni de la finalizarea operațiunilor de dezinfecție, perioadă în care bazinele vor fi golite și lăsate pe uscat.
Se instituie în jurul focarului o zonă de protecție de 5 km, pe raza localității Cârțișoara. De asemenea, pe o raza de 10 km in jurul focarului, se instituie o zonă de supraveghere, care include și zona de protecție, pe raza localităților: Scoreiu, Arpașu de Sus, Sărata, Porumbacu de Sus.
Toate exploatațiile piscicole, aparținând persoanelor fizice sau juridice, aflate în interiorul zonelor de restrictive și/sau cu legături epidemiologice cu focarul de boală, vor fi supuse catagrafierii și testelor de laborator, în direcția depistării S.H.V. (cu predilecție la păstrăvăriile amplasate în amontele și avalul bazinelor afectate de boala).
Repopularea bazinelor cu salmonide se va efectua după închidere focarului de boală cu păstrăv provenit din zone libere de SHV, iar înainte de introducerea acestora în bazine se vor recolta în cadrul programului propriu de autocontrol probe mixte (30 păstrăvi), care o să fie expediate la IDSA-LNR, pentru testări în direcția SHV.
Exploatația va fi semnalizată și izolată conform normelor sanitar veterinare în vigoare.
Toate măsurile dispuse prin Planul de măsuri aprobat azi, precum și măsurile dispuse la suspiciune se mențin până la închiderea focarului de boală, conform legislației sanitare veterinare in vigoare.
Menționăm că acesta este al doilea caz de septicemia hemoragica virala la păstrăvi din acest an.
Gabriela Luca
Purtător de cuvânt