Comunicat de presă

Au trecut 33 de ani de la izbucnirea Revoluției în România. Începută la Timișoara, apoi continuată în toată țara, românii au ripostat și luptat împotriva regimului totalitar.

Dorința tuturor a fost aceeași: libertate. Astfel că, prin sacrificiul suprem România a trecut de la regimul totalitar la democrație.

Noi, cei ce suntem azi, aici, avem datoria de a nu lăsa să piară memoria eroilor martiri care au făcut posibilă libertatea de care ne bucurăm astăzi. Să nu-i uităm niciodată. Să nu uităm perioada nefastă prin care a trecut poporul român!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii martiri ai Revoluției și toate victimele dictaturii comuniste!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!

Prefect,
Mircea Dorin Crețu