Comunicat de presă

Sprijin pentru Ucraina

 

O nouă întâlnire între reprezentanții O.N.G.-urilor care se implică sau care și-au arătat disponibilitatea să contribuie în sprijinirea atât a persoanelor intrate din Ucraina pe teritoriul României, cât și a celor rămase în țara lor și reprezentanții instituțiilor statului s-a desfășurat  marți, 29 martie 2022, la inițiativa prefectului județului Sibiu, domnul Mircea Crețu.

Acesta a dorit să fie o discuție concretă pentru cum trebuie acționat în viitor, cu respectarea legislației în vigoare.

Cetățenii ucraineni pot rămâne pe teritoriul României o perioadă legală de 90 zile. Cei care doresc să rămână o perioadă mai mare de 90 zile pot beneficia de o formă de protecție a statului român prin eliberarea de către Biroul pentru imigrări Sibiu a unui document (Protecție temporară) care conține un cod numeric personal și permite accesul facil pe piața muncii, în sistemul de sănătate sau cel de învățământ.

A fost luat în discuție modul de integrare al acestora în sistemul de învățământ de masă românesc, în condițiile în care 25 de elevi sunt înscriși și frecventează cursurile. În sprijinul părinților și elevilor din Ucraina, pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu există subdomeniul Comisie repartizare elevi Ucraina.

Concluzia rezultată din întâlnire a fost că, atât O.N.G.-urile implicate sau persoanele private  care vor să își exprime solidaritatea, cât și cetățenii ucraineni care tranzitează județul sau intenționează să rămână o perioadă legală de 90 zile în România să se adreseze pentru orice informații instituțiilor statului: Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (care lucrează cu traducători de limba ucraineană și rusă), Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu, Sectorului Poliției de Frontieră Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Casei de Asigurări pentru Sănătate Sibiu, Inspectoratului de Muncă Sibiu, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Primăriei municipiului Sibiu (linia verde 0800 811 822 tasta 3), fără a exista bariere lingvistice.

Expert,

Cristina Muntean