Informare de presă

INVICTUS ROMÂNIA, purtând Ștafeta Veteranilor 2021 în drumul său spre Carei, a fost salutat astăzi de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, la Monumentul ostașului român din toate timpurile, amplasat în fața Cercului Militar Sibiu.

„Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, pentru că purtați Drapelul Național la monumentele ridicate în cinstea celor care s-au sacrificat pentru ca noi să fim astăzi ceea ce suntem. Este onorant pentru mine, să fiu în calitatea oficială pe care o am la această manifestare premergătoare aniversării Zilei Armatei Române și transmit tuturor participanților un mesaj de optimism și încredere. Faptul că ați mobilizat o serie de voluntari în spiritul respectului față de eroii și veteranii neamului, îmi demonstrează că Armata Română nu s-a desprins niciodată de civilii țării. Mult succes!”, a transmis domnul Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, celor prezenți.

Părintele Constantin Necula a binecuvântat Armata Română, voluntarii participanți și Ștafeta Veteranilor.

Colonelul Teodorescu, coordonatorul acțiunii, a precizat că traseul galben pe care îl vor parcurge voluntarii sibieni Invictus, luptători români răniți în teatrele de operații, membrii ai Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, studenți ai  Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu alergând sau pe bicicletă, va include opriri la mai multe monumente ridicate în Mărginimea Sibiului în cinstea celor care au luptat pentru apărarea țării. Ștafeta va fi predată la Alba Iulia, mâine ajungând la Câmpia Turzii.

Expert,

Cristina Muntean