Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:
De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 49.795 persoane (768 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 46 reinfectate).
Până la data curentă au fost vindecate 41.366 persoane, iar 1.679 persoane au decedat (trei decese raportate în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior*) din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 08:00 erau spitalizate 173 de persoane, dintre care pe ATI 13 persoane (13 adulți, 0 minori).
De la ultima raportare, au fost efectuate 1954 teste, dintre care 307 RT-PCR și 1647 teste rapid antigenic.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1344persoane aflate în carantină și un număr de 1205 persoane în izolare.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
80 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.107 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 32 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 99 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din Porumbacu de Jos;
– 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.
Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În data de 25 ianuarie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 10 certificate verzi, 29 de persoane și 6 operatori economici.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 6 avertismente scrise.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 9,4/1000.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populatie | Cazuri | Incidenta |
TILIŞCA | 1415 | 24 | 16,96 |
ŞELIMBĂR | 16346 | 246 | 15,05 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169710 | 2453 | 14,45 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25786 | 344 | 13,34 |
POIANA SIBIULUI | 2342 | 28 | 11,96 |
TURNU ROŞU | 2484 | 25 | 10,06 |
TÂRNAVA | 3372 | 32 | 9,49 |
CÂRŢA | 1209 | 11 | 9,1 |
CRISTIAN | 4545 | 37 | 8,14 |
SADU | 2718 | 22 | 8,09 |
ALMA | 1866 | 15 | 8,04 |
MOŞNA | 3765 | 30 | 7,97 |
ŞURA MARE | 5204 | 41 | 7,88 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55863 | 439 | 7,86 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6244 | 49 | 7,85 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8322 | 64 | 7,69 |
GURA RÂULUI | 3814 | 29 | 7,6 |
ŞURA MICĂ | 3656 | 25 | 6,84 |
ORLAT | 3315 | 21 | 6,33 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4307 | 27 | 6,27 |
BLĂJEL | 2333 | 14 | 6 |
RACOVIŢA | 2885 | 16 | 5,55 |
RĂŞINARI | 5626 | 29 | 5,15 |
SLIMNIC | 4090 | 21 | 5,13 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5863 | 30 | 5,12 |
LOAMNEŞ | 2817 | 14 | 4,97 |
VALEA VIILOR | 2217 | 11 | 4,96 |
DÂRLOS | 3622 | 17 | 4,69 |
ORAŞ AVRIG | 15472 | 71 | 4,59 |
BOIŢA | 1562 | 7 | 4,48 |
LUDOŞ | 670 | 3 | 4,48 |
POPLACA | 1797 | 8 | 4,45 |
LASLEA | 4293 | 19 | 4,43 |
ORAŞ AGNITA | 11522 | 49 | 4,25 |
ARPAŞU DE JOS | 2842 | 10 | 3,52 |
ŞEICA MICĂ | 1783 | 6 | 3,37 |
BRATEIU | 4169 | 14 | 3,36 |
ROŞIA | 6274 | 21 | 3,35 |
ŞEICA MARE | 4620 | 15 | 3,25 |
HOGHILAG | 2528 | 8 | 3,16 |
BRĂDENI | 1656 | 5 | 3,02 |
BAZNA | 4000 | 12 | 3 |
IACOBENI | 3424 | 10 | 2,92 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4789 | 14 | 2,92 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8392 | 22 | 2,62 |
AXENTE SEVER | 4294 | 11 | 2,56 |
PORUMBACU DE JOS | 3253 | 8 | 2,46 |
CÂRŢIŞOARA | 1404 | 3 | 2,14 |
ALŢINA | 1877 | 4 | 2,13 |
BIERTAN | 3033 | 6 | 1,98 |
MERGHINDEAL | 1635 | 3 | 1,83 |
MIHĂILENI | 1107 | 2 | 1,81 |
RÂU SADULUI | 557 | 1 | 1,8 |
AŢEL | 1680 | 3 | 1,79 |
JINA | 3582 | 6 | 1,68 |
APOLDU DE JOS | 1274 | 2 | 1,57 |
NOCRICH | 3424 | 5 | 1,46 |
BÂRGHIŞ | 2244 | 3 | 1,34 |
BRUIU | 939 | 1 | 1,06 |
VURPĂR | 3016 | 3 | 0,99 |
MICĂSASA | 2073 | 2 | 0,96 |
PĂUCA | 1808 | 1 | 0,55 |
CHIRPĂR | 1919 | 0 | 0 |
MARPOD | 1003 | 0 | 0 |
Instituția Prefectului-Județul Sibiu
________________
*Femeie, 87 ani, non-ATI, vaccinată 2 doze Pfizer, Sibiu
Bărbat, 69 ani, non-ATI, nevaccinat, Mediaș
Bărbat, 80 ani, non-ATI, nevaccinat, Mediaș