Comunicat de presă

Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:

 

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 44.167persoane (161 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 19 reinfectate).

Până la data curentă au fost vindecate 38.296 persoane, iar 1.660 persoane au decedat (un deces anterior intervalului de raportare de 24h*) din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate 34 de persoane, dintre care pe ATI 4 persoane (4 adulți, 0 minori).

De la ultima raportare,au fost efectuate 837 teste, dintre care 164 RT-PCR și 673 teste rapid antigenic.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 830persoane aflate în carantină și un număr de 480 persoane în izolare.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

 

57 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 861 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 17 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 97 de mijloace de transport, din care 2 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.250 de lei, din care:

– 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei;

– 1 sancțiune contravențională în valoare de 250 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

 

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,03/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.

 

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
ŞELIMBĂR 16263 31 1.91
SADU 2715 5 1.84
MIHĂILENI 1109 2 1.8
LOAMNEŞ 2809 5 1.78
ORAŞ CISNĂDIE 25752 44 1.71
POIANA SIBIULUI 2343 4 1.71
MUNICIPIUL SIBIU 169701 270 1.59
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55880 71 1.27
BRUIU 941 1 1.06
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4786 5 1.04
MARPOD 1002 1 1
MICĂSASA 2073 2 0.96
BÂRGHIŞ 2240 2 0.89
JINA 3582 3 0.84
SLIMNIC 4099 3 0.73
ORAŞ DUMBRĂVENI 8413 5 0.59
NOCRICH 3429 2 0.58
ŞURA MARE 5194 3 0.58
DÂRLOS 3620 2 0.55
ŞURA MICĂ 3648 2 0.55
ALMA 1867 1 0.54
MOŞNA 3758 2 0.53
ORAŞ COPŞA MICĂ 5860 3 0.51
CRISTIAN 4535 2 0.44
TURNU ROŞU 2484 1 0.4
RACOVIŢA 2890 1 0.35
RĂŞINARI 5634 2 0.35
BIERTAN 3030 1 0.33
ORAŞ SĂLIŞTE 6243 2 0.32
IACOBENI 3416 1 0.29
GURA RÂULUI 3803 1 0.26
BRATEIU 4168 1 0.24
ORAŞ TĂLMACIU 8323 2 0.24
AXENTE SEVER 4288 1 0.23
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4314 1 0.23
ŞEICA MARE 4612 1 0.22
ORAŞ AVRIG 15479 3 0.19
ROŞIA 6275 1 0.16
ORAŞ AGNITA 11536 1 0.09
ALŢINA 1877 0 0
APOLDU DE JOS 1274 0 0
ARPAŞU DE JOS 2834 0 0
AŢEL 1682 0 0
BAZNA 4008 0 0
BLĂJEL 2340 0 0
BOIŢA 1563 0 0
BRĂDENI 1651 0 0
CÂRŢA 1207 0 0
CÂRŢIŞOARA 1403 0 0
CHIRPĂR 1913 0 0
HOGHILAG 2523 0 0
LASLEA 4285 0 0
LUDOŞ 673 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
ORLAT 3308 0 0
PĂUCA 1811 0 0
POPLACA 1797 0 0
PORUMBACU DE JOS 3256 0 0
RÂU SADULUI 561 0 0
ŞEICA MICĂ 1784 0 0
TÂRNAVA 3370 0 0
TILIŞCA 1422 0 0
VALEA VIILOR 2215 0 0
VURPĂR 3013 0 0

 

 

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

 

 

 

*Anterior intervalului de raportare de 24h:

Femeie, 51 ani, non-ATI, nevaccinată,Spitalul Municipal Mediaș.