Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:
De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 42.925 persoane (10 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 0 reinfectate). Până la data curentă au fost vindecate 37.433 persoane, iar 1.631 persoane au decedat (trei decese anterior intervalului de raportare și două decese în intervalul de raportare din ultimele 24h*), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 101 de persoane, dintre care pe ATI 16 persoane (16 adulți, 0 minori). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 576 teste, dintre care 71 RT-PCR și 505 teste rapide.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1013 persoane aflate în carantină și un număr de 414 persoane în izolare.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
72 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 432 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 39 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 69 mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei, dintre care 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, 2 pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară iar alte 2 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație
Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,49/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populatie | Cazuri | Incidenta |
MICĂSASA | 2079 | 7 | 3,37 |
CRISTIAN | 4527 | 15 | 3,31 |
BOIŢA | 1567 | 5 | 3,19 |
BRUIU | 942 | 3 | 3,18 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25725 | 73 | 2,84 |
IACOBENI | 3411 | 9 | 2,64 |
BRATEIU | 4175 | 11 | 2,63 |
ŞELIMBĂR | 16209 | 41 | 2,53 |
ORLAT | 3305 | 7 | 2,12 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169815 | 358 | 2,11 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4795 | 9 | 1,88 |
AXENTE SEVER | 4288 | 8 | 1,87 |
SLIMNIC | 4095 | 7 | 1,71 |
BIERTAN | 3037 | 5 | 1,65 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6234 | 10 | 1,6 |
ROŞIA | 6273 | 9 | 1,43 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4321 | 6 | 1,39 |
BÂRGHIŞ | 2242 | 3 | 1,34 |
NOCRICH | 3429 | 4 | 1,17 |
RĂŞINARI | 5642 | 6 | 1,06 |
GURA RÂULUI | 3804 | 4 | 1,05 |
ORAŞ AVRIG | 15489 | 16 | 1,03 |
LASLEA | 4273 | 4 | 0,94 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55967 | 51 | 0,91 |
MIHĂILENI | 1106 | 1 | 0,9 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5867 | 5 | 0,85 |
APOLDU DE JOS | 1277 | 1 | 0,78 |
ŞURA MARE | 5197 | 4 | 0,77 |
CÂRŢIŞOARA | 1413 | 1 | 0,71 |
LOAMNEŞ | 2809 | 2 | 0,71 |
TILIŞCA | 1425 | 1 | 0,7 |
ORAŞ AGNITA | 11553 | 8 | 0,69 |
TÂRNAVA | 3375 | 2 | 0,59 |
JINA | 3586 | 2 | 0,56 |
POPLACA | 1797 | 1 | 0,56 |
ALMA | 1874 | 1 | 0,53 |
CHIRPĂR | 1912 | 1 | 0,52 |
BAZNA | 4003 | 2 | 0,5 |
POIANA SIBIULUI | 2339 | 1 | 0,43 |
HOGHILAG | 2528 | 1 | 0,4 |
TURNU ROŞU | 2479 | 1 | 0,4 |
RACOVIŢA | 2896 | 1 | 0,35 |
DÂRLOS | 3619 | 1 | 0,28 |
ŞURA MICĂ | 3642 | 1 | 0,27 |
ŞEICA MARE | 4610 | 1 | 0,22 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8326 | 1 | 0,12 |
ALŢINA | 1877 | 0 | 0 |
ARPAŞU DE JOS | 2834 | 0 | 0 |
AŢEL | 1689 | 0 | 0 |
BLĂJEL | 2348 | 0 | 0 |
BRĂDENI | 1650 | 0 | 0 |
CÂRŢA | 1204 | 0 | 0 |
LUDOŞ | 675 | 0 | 0 |
MARPOD | 1006 | 0 | 0 |
MERGHINDEAL | 1628 | 0 | 0 |
MOŞNA | 3768 | 0 | 0 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8411 | 0 | 0 |
PĂUCA | 1816 | 0 | 0 |
PORUMBACU DE JOS | 3262 | 0 | 0 |
RÂU SADULUI | 562 | 0 | 0 |
SADU | 2712 | 0 | 0 |
ŞEICA MICĂ | 1789 | 0 | 0 |
VALEA VIILOR | 2218 | 0 | 0 |
VURPĂR | 3016 | 0 | 0 |
*Decese în ultimele 24 ore:
Bărbat, 70 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Femeie, 70 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Anterior intervalului de raportare:
Bărbat, 73 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat, 80 ani, ATI, vaccinat 2 doze, Sibiu
Femeie, 61 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Instituția Prefectului-Județul Sibiu.