Comunicat de presă

 

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 41.642 persoane (107 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 0 reinfectate). Până la data curentă au fost vindecate 34.801 persoane, iar 1.538 persoane au decedat (*8 raportate în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 307 de persoane, dintre care pe ATI 46 persoane (45 adulți, 1 copii). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 593 teste, dintre care 79 RT-PCR și 514 teste rapide.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1013 persoane aflate în carantină și un număr de 1132 persoane în izolare.

 

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

 

78 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 722 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 37 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 122 mijloace de transport, din care 6 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment, dintre care 10 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară și 1 sancțiune pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea / libera circulație.

 

În data de 17 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

 

Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 12 certificate verzi, 65 de persoane și 17 operatori economici.

În urma verificărilor efectuate, nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale.

 

 

 

 

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 5,22/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

UAT POPULAȚIE CAZURI INCIDENȚĂ
MIHĂILENI 1109 14 12.62
PĂUCA 1821 22 12.08
BLĂJEL 2349 20 8.51
BRUIU 952 8 8.4
VURPĂR 3024 25 8.27
ORAŞ AGNITA 11569 89 7.69
MARPOD 1008 7 6.94
MUNICIPIUL SIBIU 170009 1112 6.54
VALEA VIILOR 2224 14 6.29
ORAŞ CISNĂDIE 25724 159 6.18
ŞELIMBĂR 16166 99 6.12
SADU 2713 16 5.9
ORAŞ AVRIG 15505 91 5.87
BOIŢA 1570 9 5.73
LOAMNEŞ 2810 16 5.69
NOCRICH 3426 19 5.55
HOGHILAG 2532 14 5.53
MERGHINDEAL 1629 9 5.52
RACOVIŢA 2898 16 5.52
BÂRGHIŞ 2247 12 5.34
AŢEL 1689 9 5.33
RĂŞINARI 5649 29 5.13
SLIMNIC 4104 21 5.12
ŞEICA MARE 4619 23 4.98
ŞURA MICĂ 3636 18 4.95
TURNU ROŞU 2484 12 4.83
MICĂSASA 2082 10 4.8
TÂRNAVA 3373 16 4.74
CRISTIAN 4540 20 4.41
BRATEIU 4171 18 4.32
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56044 238 4.25
ORLAT 3311 14 4.23
ORAŞ TĂLMACIU 8331 32 3.84
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4333 16 3.69
PORUMBACU DE JOS 3268 12 3.67
ROŞIA 6272 23 3.67
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4790 16 3.34
BIERTAN 3033 10 3.3
ALMA 1873 6 3.2
CHIRPĂR 1912 6 3.14
APOLDU DE JOS 1280 4 3.13
BRĂDENI 1647 5 3.04
DÂRLOS 3617 11 3.04
ORAŞ DUMBRĂVENI 8402 25 2.98
LUDOŞ 677 2 2.95
ORAŞ COPŞA MICĂ 5873 17 2.89
AXENTE SEVER 4291 12 2.8
POPLACA 1800 5 2.78
ŞURA MARE 5202 14 2.69
IACOBENI 3412 9 2.64
ARPAŞU DE JOS 2838 7 2.47
ALŢINA 1874 4 2.13
GURA RÂULUI 3804 8 2.1
TILIŞCA 1428 3 2.1
ORAŞ SĂLIŞTE 6246 13 2.08
BAZNA 4018 8 1.99
MOŞNA 3770 6 1.59
CÂRŢIŞOARA 1412 2 1.42
JINA 3586 4 1.12
ŞEICA MICĂ 1793 2 1.12
CÂRŢA 1201 1 0.83
LASLEA 4269 3 0.7
POIANA SIBIULUI 2338 1 0.43

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

 

*Persoanele decedate :

 

  1. Femeie, 70 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu.
  2. Femeie, 70 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu.
  3. Bărbat, 66 ani, non ATI, nevaccinat, Mediaș.
  4. Femeie, 73 ani, ATI, nevaccinat,Sibiu (Spitalul Militar).
  5. Femeie, 57 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Spitalul Militar)..
  6. Femeie, 70 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Spitalul Militar)..
  7. Femeie, 63 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu.
  8. Femeie, 82 ani, non ATI, nevaccinată, Sibiu.

 

( 4 decese anterioare perioadei de referință, de 24 de ore).

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu.