Comunicat de presă

MĂSURI  LUATE PENTRU PREVENIREA  ȘI ÎMPIEDICAREA RĂSPANDIRII PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA)

                                           

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, în calitatea sa de președinte, a aprobat azi în unanimitate Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o  exploatație din localitatea Slimnic, comuna Slimnic, însumând 119 animale, dintre care 59 capete porci grași și  60 capete suine tineret.

 

În prezent, în județul Sibiu, evoluează două focare PPA, în localitățile Slimnic și Veștem.

 

Buletinele de analize emise de Laboratorul Sanitar Veterinar și Siguranța Alimentelor Alba au confirmat rezultat pozitiv PPA.

 

Astfel, a fost restricționată o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Slimnic, cu o  rază   de 3 km, ce include  localitatea Slimnic.

Zona de supraveghere în jurul focarului se întinde pe o rază de 10 km, cuprinde și zona de protecție și  include localitățile Boarta, Veseud, Ștenea, Buia, Ruși, Hamba, Șura Mare, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș și Hașag.

 

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU și Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Slimnic. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

 

Data estimativă a repopulării cu animale depinde de situația epidemiologică, respectând  prevederile Regulamentului CE  687/2019.

 

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice  identificate pe parcursul implementării  măsurilor.

 

 

Expert,

Cristina Muntean