Comunicat de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 32827 (100 persoane confirmate în ultimele 24 de ore dintre care 3 reinfectate) de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 24964 de persoane, iar 1216 persoane au decedat (*3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 398 persoane, dintre care pe ATI 50 persoane (46 adulți, 4 copii). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 539 de teste dintre care 95 RT-PCR și 444 teste rapide.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1341 persoane aflate în carantină și un număr de 2127 persoane în izolare.

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile informativ-preventive, în contextul modificărilor legislative privitoare la măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în scopul informării și verificării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la respectarea noilor modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și cu hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu pentru a participa la anumite activități, persoanele fizice sunt obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19.

85 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 866 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 66 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 26 de mijloace de transport.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 7,01/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

UAT POPULAȚIE CAZURI INCIDENȚA
MUNICIPIUL SIBIU 170156 1982 11,65
ŞELIMBĂR 16038 151 9,42
ŞURA MARE 5200 49 9,42
ORAŞ CISNĂDIE 25619 206 8,04
MARPOD 1010 8 7,92
GURA RÂULUI 3813 30 7,87
BRATEIU 4175 32 7,66
BLĂJEL 2357 17 7,21
RÂU SADULUI 569 4 7,03
POIANA SIBIULUI 2348 16 6,81
CÂRŢIŞOARA 1409 9 6,39
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56151 350 6,23
PORUMBACU DE JOS 3276 20 6,11
ORAŞ TĂLMACIU 8342 48 5,75
ORLAT 3319 18 5,42
MICĂSASA 2093 11 5,26
ŞURA MICĂ 3624 18 4,97
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4338 21 4,84
CRISTIAN 4529 21 4,64
RĂŞINARI 5652 25 4,42
ORAŞ AVRIG 15498 63 4,07
ALMA 1876 7 3,73
MOŞNA 3772 14 3,71
ORAŞ DUMBRĂVENI 8419 28 3,33
SADU 2704 9 3,33
POPLACA 1805 6 3,32
BIERTAN 3040 10 3,29
BOIŢA 1577 5 3,17
RACOVIŢA 2899 9 3,1
ORAŞ SĂLIŞTE 6269 19 3,03
ALŢINA 1876 5 2,67
TÂRNAVA 3381 9 2,66
APOLDU DE JOS 1279 3 2,35
ARPAŞU DE JOS 2841 6 2,11
LASLEA 4272 9 2,11
ROŞIA 6253 12 1,92
VALEA VIILOR 2232 4 1,79
BÂRGHIŞ 2251 4 1,78
LOAMNEŞ 2813 5 1,78
BAZNA 4016 7 1,74
ŞEICA MICĂ 1794 3 1,67
TURNU ROŞU 2491 4 1,61
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4794 7 1,46
SLIMNIC 4123 6 1,46
ORAŞ COPŞA MICĂ 5873 8 1,36
ŞEICA MARE 4636 6 1,29
HOGHILAG 2535 3 1,18
AXENTE SEVER 4295 5 1,16
PĂUCA 1823 2 1,1
ORAŞ AGNITA 11573 12 1,04
MIHĂILENI 1113 1 0,9
JINA 3591 3 0,84
CÂRŢA 1205 1 0,83
TILIŞCA 1431 1 0,7
BRĂDENI 1642 1 0,61
AŢEL 1684 1 0,59
NOCRICH 3429 2 0,58
DÂRLOS 3625 2 0,55
VURPĂR 3020 1 0,33

 

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

*Persoanele decedate :

 

  1. Femeie, 88 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș;
  2. Femeie, 61 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Spital Militar);
  3. Bărbat, 66 ani, non ATI, nevacinat, Sibiu,domiciliu;

 

 

Instituția Prefectului județul Sibiu