Comunicat de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 30591 (82 persoane confirmate în ultimele 24 de ore dintre care 3 reinfectate)de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 23517de persoane, iar 1178 persoane au decedat (*5 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 373 persoane, dintre care pe ATI 41 persoane (29 adulți, 2 copii). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 590 de teste dintre care 104 RT-PCR și 486 teste rapide.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1177 persoane aflate în carantină și un număr de 1511 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse referitoare la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

La nivelul județului Sibiu, în acțiunile de control au fost angrenați 84 de polițiști, fiind verificate 1.087 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 105 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 136 de mijloace de transport, din care 20 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, dintre care 17 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

Cu amendă în valoare de 1.000 de lei a fost sancționat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul Curciu, comuna Dârlos, pentru nerespectarea măsurii carantinei.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 4,58/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

UAT POPULAȚIE CAZURI INCIDENȚA
MUNICIPIUL SIBIU 170156 1416 8,32
BAZNA 4016 23 5,73
POIANA SIBIULUI 2348 12 5,11
GURA RÂULUI 3813 19 4,98
BIERTAN 3040 13 4,28
ORAŞ CISNĂDIE 25619 108 4,22
ŞURA MICĂ 3624 15 4,14
ŞELIMBĂR 16038 66 4,12
ŞURA MARE 5200 21 4,04
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4338 17 3,92
POPLACA 1805 7 3,88
RÂU SADULUI 569 2 3,51
PORUMBACU DE JOS 3276 11 3,36
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56151 188 3,35
ORLAT 3319 10 3,01
MARPOD 1010 3 2,97
TÂRNAVA 3381 10 2,96
BRATEIU 4175 12 2,87
TILIŞCA 1431 4 2,8
RĂŞINARI 5652 15 2,65
ORAŞ AVRIG 15498 37 2,39
ŞEICA MICĂ 1794 4 2,23
ALMA 1876 4 2,13
BLĂJEL 2357 5 2,12
ORAŞ SĂLIŞTE 6269 13 2,07
JINA 3591 7 1,95
DÂRLOS 3625 7 1,93
AXENTE SEVER 4295 8 1,86
VALEA VIILOR 2232 4 1,79
ARPAŞU DE JOS 2841 5 1,76
ROŞIA 6253 11 1,76
SLIMNIC 4123 7 1,7
ORAŞ DUMBRĂVENI 8419 14 1,66
LUDOŞ 677 1 1,48
MICĂSASA 2093 3 1,43
RACOVIŢA 2899 4 1,38
MOŞNA 3772 5 1,33
ORAŞ TĂLMACIU 8342 11 1,32
ORAŞ AGNITA 11573 15 1,3
BOIŢA 1577 2 1,27
TURNU ROŞU 2491 3 1,2
ORAŞ COPŞA MICĂ 5873 7 1,19
SADU 2704 3 1,11
CRISTIAN 4529 5 1,1
ALŢINA 1876 2 1,07
MIHĂILENI 1113 1 0,9
CÂRŢA 1205 1 0,83
HOGHILAG 2535 2 0,79
APOLDU DE JOS 1279 1 0,78
CÂRŢIŞOARA 1409 1 0,71
LOAMNEŞ 2813 2 0,71
LASLEA 4272 3 0,7
VURPĂR 3020 2 0,66
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4794 3 0,63
MERGHINDEAL 1622 1 0,62
BRĂDENI 1642 1 0,61
AŢEL 1684 1 0,59
IACOBENI 3415 2 0,59
PĂUCA 1823 1 0,55
ŞEICA MARE 4636 1 0,22

 

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

*Persoanele decedate :

 

  1. Bărbat, 91 ani, non ATI, nevaccinat, Mediaș;
  2. Femeie, 85 ani, non ATI, nevaccinata, Sibiu;
  3. Femeie 61 ani, ATI,  nevaccinata, Sibiu;
  4. Femeie, 71 ani, ATI, nevaccinata, Sibiu;
  5. Bărbat, 74 ani, ATI,  nevaccinat, Sibiu.

 

 

Instituția Prefectului județul Sibiu