Măsurile adoptate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în contextul Sărbătorilor Pascale Ortodoxe
În perioada 14 – 17 aprilie a.c., polițiștii, jandarmii și pompierii sibieni vor fi la datorie pentru ca Sărbătoarea Paștelui Creștin Ortodox să fie celebrată în siguranță.
Astfel că, în zilele care urmează, poliţiştii sibieni vor acţiona pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor cu violență și contra patrimoniului acordându-se atenție, în mod special, locurilor unde se concentrează un număr mare de persoane, în care urmează a se desfășura slujbe religioase, activități culturale, sportive și de agrement.
În acțiuni sunt angrenați polițiști din toate structurile operative: de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă, criminaliști şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.
Pe linie rutieră, polițiștii sibieni vor acționa cu precădere în zonele și pe căile de acces spre sau dinspre lăcașurile de cult sau punctele turistice și de agrement, pe drumurile naționale și județene, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulației rutiere şi pietonale.
La nivelul municipiului Sibiu, o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale, îndeosebi în sectorul Catedralei Mitropolitane Sibiu, unde efectivele de poliție rutieră vor fi sprijinite de către Poliția Locală Sibiu pentru gestionarea fluxului ridicat de persoane și auto.
De asemenea, în zona Complexului Muzeal ASTRA Sibiu vor fi mobilizate echipaje ale Serviciului Rutier pentru asigurarea fluenței traficului în Noaptea de Înviere.
Măsuri similare de fluidizare a traficului rutier sunt dispuse la nivelul fiecărei unități de poliție municipală și orășenească.
Pe linia transportului feroviar, polițiștii vor intensifica activitățile de verificare în stațiile CF și în trenurile pe care se înregistrează un număr mare de călători, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranță publică, prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, de/din bagaje, a tâlhăriilor şi descurajarea comiterii de fapte anti-sociale pe căile ferate și în zonele adiacente.
Pe linie judiciară, vor fi efectuate controale îndeosebi în zona lăcașurilor de cult, a locurilor de cazare, unităților de alimentație publică şi altor zone pretabile, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, de și din auto, dar și pentru monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.
În ceea ce privește infracțiunile din domeniul economic, polițiștii sibieni vor desfășura acțiuni, împreună cu alte autorități ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile de alimentație publică şi de cazare a turiștilor.
Pentru siguranța dumneavoastră, polițiștii sibieni vă recomandă să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate. La fel de important este să nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate.
Indiferent de categoria de drum pe care circulă, le este recomandat conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul în cauză, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea unei fapte care aduce prejudicii vieții sau bunurilor unei persoane, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la numărul unic pentru situații de urgență 112 ! Forțele de ordine vor asigura o reacție rapidă în cazul semnalării unei situații de urgență, conform competenței.
De asemenea, echipaje de jandarmerie vor fi prezente în zona lăcaşurilor de cult, unde vor fi oficiate slujbe religioase precum şi în proximitatea acestora, pentru asigurarea climatului de siguranţă.
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele organizate în municipiile Sibiu și Mediaș și în orașul Avrig.
În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă solicitați ajutorul jandarmilor, care sunt pregătiţi să intervina în cel mai scurt timp.
Aceștia recomandă tuturor participanților la slujbele religioase să evite implicarea în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să acorde o atenţie deosebită copiilor.
Tot în această perioadă, pentru siguranța dumneavoastră, jandarmii montani sibieni vor acționa în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș, fiind pregătiţi să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate.
Pentru siguranța dumneavoastră este recomandat să vă informați cu privire la starea vremii, să vă echipați corespunzător zonei montane, iar în cazul în care întâlniți animale sălbatice să nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.
În ceea ce privește Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, pompierii sibieni vor monitoriza atent și permanent situația dinamică din teren.
Astfel că, peste 200 de pompieri militari, zilnic vor fi la datorie, pentru asigurarea măsurilor de protecție respectiv intervenția promptă în cazul producerii unor situații de urgență. De asemenea, în scop preventiv și pentru asigurarea climatului de siguranță peste 45 de pompieri și 11 autospeciale de stingere vor efectua misiuni de asigurare la lăcașurile de cult din municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Agnita, Orlat, Cârțișoara și Pelișor, Miercurea Sibiului și Dumbrăveni, unde se preconizează aglomerări de persoane.
Pentru a evita producerea unor situații nedorite ce pot pune în pericol viața, în special în noaptea de Înviere, este recomandat ca cetățenii să respecte următoarele măsuri preventive:
– Lumânările și candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil și să nu fie amplasate în apropierea materialelor textile sau a altor materiale ușor inflamabile
– În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate, și nu adormiţi cu lumânările aprinse;
– Nu blocați cu autoturismele căile de acces la lăcașurile de cult;
– Să menţineți uşile de acces/ evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;
În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.
Vă dorim Sărbători Binecuvântate alături de cei dragi!