Comunicat de presă

Ieri, 15.03.2023, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, a efectuat o vizită de lucru la Stația de Sortare și Compostare Sibiu, Depozitul Ecologic de Deșeuri Menajere și Industriale Cristian și Depozitul de Deșeuri Inerte din județul Sibiu.

Împreună cu domnul prefect au fost domnul Ciprian Simulescu, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu și domnul Constantin Dragomir, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu. În cadrul întâlnirii de lucru s-au discutat aspecte privind procesul de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, precum și despre măsurile luate pentru a asigura gestionarea adecvată a acestora.

În timpul vizitei, domnul prefect și reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu –Comisariatul Județean Sibiu și Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu au asistat la  procesul de colectare, sortare și depozitare al deșeurilor, precum și la procesul de reciclare al acestora.

De asemenea, discuțiile avute cu reprezentanții stației de sortare și reprezentanții depozitelor de deșeuri s-au axat pe măsurile luate pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului înconjurător, cât și gestionarea  într-un mod sigur și adecvat a deșeurilor.

Reprezentanții responsabili de managementul deșeurilor au subliniat importanța implicării comunității în procesul de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, precum și necesitatea unei educații mai bune pentru a promova comportamente responsabile în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.

La finalul acțiunii, s-a subliniat importanța continuării eforturilor pentru o gestionare adecvată și responsabilă a deșeurilor din partea tuturor.

Rugăm, pe această cale, cetățenii să acționeze responsabil și să intensifice colectarea selectivă a deșeurilor.