Comunicat de presă

Având în vedere Hotărârea nr. 6  din 06.03.2020 a Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României precum și  în scopul prevenirii  răspândirii Coronavirusului COVID-19 la nivelul Grupului de suport tehnic – Epidemii al  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Sibiu s-au adoptat următoarele măsuri:

  1. Interzicerea organizării de evenimente la care participă mai mult de 1000 de persoane;
  2. Avizarea de către Direcția de Sănătate Publică a tuturor evenimentelor organizate la care participă mai puțin de 1000 de persoane. În acest sens, avizul se va solicita prin depunerea unei cereri care poate fi transmisă/depusă la Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu astfel:  la sediul instituției , str. George Barițiu , nr. 3, Sibiu sau pe adresa de email aviz_evenimente@dspsibiu.ro sau fax – 0269217092.

În acest sens detalii suplimentare pot fi obținute  la numărul de telefon-  0269210071 al  Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu .

De asemenea, informăm cetățenii de numărul de telefon al Direcției Sănătate Publică Sibiu la care sunt disponibile informații permanent –  0269211566 precum și linia TELVERDE – 0800800358.

Modelul cererii precum și materiale privind informarea cetățenilor pot fi  găsite pe site-ul instituției  www.dspsibiu.ro.

Personalul de specialitate al DSP Sibiu va evalua nivelul de risc al evenimentului în contextul răspândirii COVID-19 și va da o rezoluție cu privire la oportunitatea organizării adunării publice.