Prin Ordinul Prefectului județului Sibiu, Mircea-Dorin Crețu, nr 394/24.08.2022 s-a constituit Comisia Mixtă pentru efectuarea de controale a centrelor de agrement destinate elevilor din județul Sibiu.
Comisia – alcătuită din reprezentanți ai Corpului de Control al Prefectului, Direcției de Sănătate Publică Sibiu, I.T.M. Sibiu, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Inspectoratului pentru situații de urgență Sibiu – a procedat la verificarea respectării legislației privind condițiile de funcționare a centrelor de agrement destinate elevilor din județul Sibiu și preîntâmpinarea apariției unor factori de risc cu impact asupra sănătății acestora. Activitatea de control s-a desfășurat în perioada 26.08.2022 – 24.09.2022.
În urma controalelor s-au constatat următoarele:
Au fost efectuate un număr de 15 controale și 1 recontrol, fiind aplicate 7 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 6000 lei în conformitate cu prevederile HG nr.857/2011.
Cele mai dese nereguli constatate au fost:
– igiena în camerele beneficiarilor nu a fost corespunzătoare, băile necesitând igienizare,
– angajații nu au efectuat cursul de însușire a noțiunilor fundamentale de igienă,
– meniuri alimentare neavizate de către medic,
– controlul medical periodic neefectuat de către administratorul unității.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 43 de avertismente.
Cele mai dese nereguli constatate au fost:
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Sibiu au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, si anume: 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 29.000 lei și 10 avertismente.
Cele mai dese nereguli constatate au fost:
Alimentelor
În urma controalelor efectuate de către inspectorii DSVSA-Sibiu, privind condițiile de funcționare a centrelor de agrement pentru elevi, rezultă faptul că în general condițiile de funcționare a unităților aflate în activitate sunt corespunzătoare din punct de vedere sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională conform H.G. nr. 984/2005, cu completările și modificările ulterioare, pentru condițiile de igienă și locul de depozitare necorespunzătoare
a alimentelor în valoare de 10.000 lei.
În urma controalelor au fost aplicate 16 avertismente și 9 amenzi în valoare totală de 14.202 lei.
Cele mai dese nereguli constatate au fost:
În urma activităților de verificare și control, au fost aplicate un număr de 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 59.202 lei și un număr de 56 sancțiuni cu avertisment.
Gabriela Luca,
Purtător de cuvânt, Instituția Prefectului-Județul Sibiu