Comunicat de presă

Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:

 

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 70.932 ( adulți 70.131, copii 801).

 

În ultimele 24 de ore sunt confirmate 492  persoane, dintre care 15 reinfectate.

 

Până la data curentă au fost vindecate 53.482 persoane, iar 1.779 persoane au decedat (șapte decese raportate în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior*) din rândul celor confirmate pozitiv.

 

La ora 08:00 erau spitalizate 237 de persoane, dintre care în ATI 23 persoane (21 adulți, 2 minori).

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 357persoane aflate în carantină și un număr de 1596 persoane în izolare.

 

De la ultima raportare, au fost efectuate 1109 teste, dintre care 150 RT-PCR și 959 teste rapid antigenic.

 

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

 

59 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 565 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 41 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 208 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

 

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 19,15/1000.

 

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
MUNICIPIUL SIBIU 169499 5337 31,49
RÂU SADULUI 554 16 28,88
ŞELIMBĂR 16467 439 26,66
ŞURA MARE 5209 137 26,3
RACOVIŢA 2880 69 23,96
ORAŞ CISNĂDIE 25829 573 22,18
MARPOD 1007 20 19,86
CRISTIAN 4547 90 19,79
ORAŞ AVRIG 15472 270 17,45
ŞURA MICĂ 3665 63 17,19
LUDOŞ 670 10 14,93
PĂUCA 1803 25 13,87
BOIŢA 1563 21 13,44
ORAŞ SĂLIŞTE 6248 83 13,28
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55809 738 13,22
LOAMNEŞ 2817 36 12,78
TURNU ROŞU 2485 31 12,47
CÂRŢIŞOARA 1411 17 12,05
ALMA 1861 22 11,82
APOLDU DE JOS 1270 15 11,81
POPLACA 1799 21 11,67
GURA RÂULUI 3810 43 11,29
SLIMNIC 4078 45 11,03
ORAŞ TĂLMACIU 8316 89 10,7
RĂŞINARI 5621 60 10,67
ROŞIA 6283 67 10,66
SADU 2725 28 10,28
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4297 43 10,01
ORAŞ AGNITA 11510 111 9,64
CÂRŢA 1209 11 9,1
ORAŞ COPŞA MICĂ 5867 53 9,03
ŞEICA MICĂ 1785 16 8,96
MICĂSASA 2069 17 8,22
ARPAŞU DE JOS 2841 22 7,74
VURPĂR 3018 23 7,62
ORLAT 3309 24 7,25
DÂRLOS 3639 26 7,14
TILIŞCA 1414 10 7,07
PORUMBACU DE JOS 3250 22 6,77
AXENTE SEVER 4287 29 6,76
ŞEICA MARE 4637 31 6,69
AŢEL 1683 11 6,54
BLĂJEL 2326 15 6,45
VALEA VIILOR 2218 14 6,31
BAZNA 4000 25 6,25
NOCRICH 3429 21 6,12
CHIRPĂR 1920 11 5,73
MERGHINDEAL 1636 9 5,5
BÂRGHIŞ 2232 12 5,38
ORAŞ DUMBRĂVENI 8367 44 5,26
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4788 22 4,59
MOŞNA 3763 17 4,52
BIERTAN 3037 13 4,28
BRATEIU 4171 17 4,08
TÂRNAVA 3371 13 3,86
ALŢINA 1872 7 3,74
LASLEA 4307 16 3,71
IACOBENI 3426 11 3,21
BRĂDENI 1650 5 3,03
MIHĂILENI 1112 3 2,7
HOGHILAG 2527 6 2,37
BRUIU 937 2 2,13
POIANA SIBIULUI 2333 4 1,71
JINA 3586 5 1,39

 

 

 

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

 

________________

 

*

Femeie, 89 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu

Femeie, 86 ani, ATI, vaccinată 2 doze Pfizer, Sibiu

Femeie, 82 ani, ATI, vaccinată 2 doze Pfizer, Militar Sibiu

Femeie, 77 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu

Bărbat, 89 ani, ATI, vaccinat 3 doze Pfizer , Sibiu

Femeie, 87 ani, ATI, vaccinată 2 doze Pfizer, Sibiu

Bărbat, 65 ani, non-ATI, nevaccinat, Sibiu