Comunicat de presă

Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:

 

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 45.810 persoane (351 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 20 reinfectate).

Până la data curentă au fost vindecate 38.976 persoane, iar 1.665 persoane au decedat (niciun deces raportat în intervalul de referință de 24h și nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate 73 de persoane, dintre care pe ATI 7 persoane (6 adulți, 1 minor).

De la ultima raportare, au fost efectuate 441 teste, dintre care 97 RT-PCR și 344 teste rapid antigenic.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1044 persoane aflate în carantină și un număr de 888 persoane în izolare.

 

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

 

112 polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.140 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 54 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 5 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.635 de lei, din care cele mai multe, respectiv 52 de sancțiuni în valoare de 3.625 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

 

Un bărbat în vârstă de 21 de ani din Copșa Mică a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.

 

Un agent economic din Sibiu a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

 

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 3,82/1000.

 

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
POIANA SIBIULUI 2343 18 7,68
ŞELIMBĂR 16297 104 6,38
ORAŞ CISNĂDIE 25758 163 6,33
MUNICIPIUL SIBIU 169733 1013 5,97
CRISTIAN 4541 22 4,84
SADU 2717 12 4,42
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55888 222 3,97
TÂRNAVA 3372 12 3,56
TILIŞCA 1422 5 3,52
CÂRŢA 1208 4 3,31
JINA 3583 9 2,51
LOAMNEŞ 2808 7 2,49
ŞURA MICĂ 3648 9 2,47
ORAŞ DUMBRĂVENI 8412 20 2,38
RĂŞINARI 5636 13 2,31
POPLACA 1798 4 2,22
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4314 9 2,09
ORAŞ SĂLIŞTE 6242 13 2,08
BOIŢA 1564 3 1,92
LASLEA 4289 8 1,87
BRĂDENI 1652 3 1,82
ORAŞ TĂLMACIU 8326 15 1,8
RÂU SADULUI 557 1 1,8
RACOVIŢA 2887 5 1,73
ŞURA MARE 5198 9 1,73
TURNU ROŞU 2484 4 1,61
ALŢINA 1878 3 1,6
APOLDU DE JOS 1274 2 1,57
LUDOŞ 670 1 1,49
IACOBENI 3420 5 1,46
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4787 7 1,46
MICĂSASA 2075 3 1,45
DÂRLOS 3625 5 1,38
GURA RÂULUI 3804 5 1,31
ŞEICA MARE 4615 6 1,3
BAZNA 4005 5 1,25
SLIMNIC 4099 5 1,22
ORAŞ AGNITA 11533 14 1,21
ARPAŞU DE JOS 2834 3 1,06
MOŞNA 3758 4 1,06
ORAŞ AVRIG 15476 16 1,03
BIERTAN 3033 3 0,99
MIHĂILENI 1107 1 0,9
NOCRICH 3433 3 0,87
ROŞIA 6276 5 0,8
HOGHILAG 2527 2 0,79
AXENTE SEVER 4294 3 0,7
ORLAT 3309 2 0,6
AŢEL 1683 1 0,59
ALMA 1866 1 0,54
BRATEIU 4173 2 0,48
BÂRGHIŞ 2243 1 0,45
BLĂJEL 2336 1 0,43
ORAŞ COPŞA MICĂ 5862 2 0,34
PORUMBACU DE JOS 3256 1 0,31
BRUIU 940 0 0
CÂRŢIŞOARA 1408 0 0
CHIRPĂR 1917 0 0
MARPOD 1004 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
PĂUCA 1811 0 0
ŞEICA MICĂ 1784 0 0
VALEA VIILOR 2215 0 0
VURPĂR 3013 0 0

 

 

 

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

 

________________