Atribuțiile prefectului

Conform art.252 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, în calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele categorii de atribuții:

  1. atribuţii privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale şi respectării ordinii publice;
  2. atribuţii în exercitarea rolului constituţional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
  3. atribuţii privind verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi atacarea actelor administrative ale acestor autorităţi pe care le consideră ilegale;
  4. atribuţii de îndrumare, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competenţă;
  5. atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Totodată, Prefectul îndeplineşte şi atribuţiile prevăzute la art.258 din Cod administrativ şi de alte legi organice:

  1. sprijină, la cerere, în limita competenţei, autorităţile administraţiei publice locale pentru evidenţierea priorităţilor de dezvoltare economică teritorială;
  2. susţine, la cerere, acţiunile desfăşurate de către serviciile publice deconcentrate, respectiv de către autorităţile administraţiei publice locale în domeniul afacerilor europene;
  3. hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în vederea creşterii gradului de profesionalizare a instituţiei prefectului;
  4. îndeplineşte atribuţiile stabilite prin legi speciale în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor locale, parlamentare, prezidenţiale, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, precum şi a referendumurilor naţionale ori locale;
  5. asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, precum şi a activităţii de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative;
  6. alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi însărcinările stabilite de Guvern