Comunicat de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 27603(57 persoane confirmate în ultimele 24 de ore)  persoane. Până la data curentă au fost vindecate 21850 de persoane, iar 1105 persoane au decedat (4*în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 151 persoane, dintre care pe ATI 18 persoane. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 547 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1169 persoane aflate în carantină și un număr de 420 persoane în izolare.

 

Polițiștii sibieni au continuat acțiunile de verificare în contextul stării de alertă.

 

707 persoane au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 314 mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, dintre care 1 sancțiune pentru nerespectarea măsurii carantinei, în valoare de 5.000 de lei și 6 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

 

UAT POPULAȚIE CAZURI INCIDENȚA
ŞEICA MICĂ 1793 20 11.15
JINA 3609 9 2.49
ŞURA MARE 5178 11 2.12
BIERTAN 3055 6 1.96
MUNICIPIUL SIBIU 170148 311 1.83
TURNU ROŞU 2504 4 1.60
ŞELIMBĂR 15887 24 1.51
ŞURA MICĂ 3610 5 1.39
TILIŞCA 1439 2 1.39
CRISTIAN 4527 6 1.33
ORAŞ CISNĂDIE 25530 33 1.29
BAZNA 4024 5 1.24
POIANA SIBIULUI 2448 3 1.23
ORAŞ SĂLIŞTE 6304 7 1.11
PĂUCA 1826 2 1.10
ARPAŞU DE JOS 2861 3 1.05
GURA RÂULUI 3810 4 1.05
MARPOD 1007 1 0.99
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56128 54 0.96
MICĂSASA 2118 2 0.94
ORLAT 3309 3 0.91
RĂŞINARI 5652 5 0.88
CÂRŢA 1211 1 0.83
LASLEA 4276 3 0.70
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4334 3 0.69
ORAŞ AVRIG 15507 10 0.64
ŞEICA MARE 4660 3 0.64
ORAŞ AGNITA 11573 7 0.60
NOCRICH 3430 2 0.58
POPLACA 1796 1 0.56
ALŢINA 1881 1 0.53
VALEA VIILOR 2222 1 0.45
BÂRGHIŞ 2264 1 0.44
BLĂJEL 2363 1 0.42
SADU 2706 1 0.37
ORAŞ DUMBRĂVENI 8425 3 0.36
LOAMNEŞ 2820 1 0.35
RACOVIŢA 2905 1 0.34
PORUMBACU DE JOS 3295 1 0.30
BRATEIU 4164 1 0.24
SLIMNIC 4117 1 0.24
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4814 1 0.21
ORAŞ COPŞA MICĂ 5886 1 0.17
ROŞIA 6231 1 0.16
ORAŞ TĂLMACIU 8358 1 0.12
ALMA 1879 0 0.00
APOLDU DE JOS 1297 0 0.00
AŢEL 1697 0 0.00
AXENTE SEVER 4296 0 0.00
BOIŢA 1581 0 0.00
BRĂDENI 1661 0 0.00
BRUIU 960 0 0.00
CÂRŢIŞOARA 1415 0 0.00
CHIRPĂR 1924 0 0.00
DÂRLOS 3636 0 0.00
HOGHILAG 2531 0 0.00
IACOBENI 3416 0 0.00
LUDOŞ 679 0 0.00
MERGHINDEAL 1632 0 0.00
MIHĂILENI 1117 0 0.00
MOŞNA 3760 0 0.00
RÂU SADULUI 574 0 0.00
TÂRNAVA 3401 0 0.00
VURPĂR 3018 0 0.00

 

 

Rata de incidență pentru județul Sibiu este de 1,19.

 

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

Persoane decedate:

  • Bărbat, 29 ani, internat la Spitalul Municipal Mediaș, non ATI,  O2 pe mască, nevaccinat
  • Bărbat, 72 ani, internat la Spitalul Municipal Mediaș,  non ATI,  O2 pe mască, nevaccinat
  • Femeie, 40 ani, internată la Spitalul Județean Sibiu, ATI, intubat, nevaccinată
  • Femeie, 67 ani, internată la Spitalul Județean Sibiu, non ATI, O2 pe mască, nevaccinată

 

 

Prefectura Sibiu