Comunicat de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26520 (1 persoane confirmate în ultimele 24 de ore) de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 21446 de persoane, iar 1069 persoane au decedat (0 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 5 persoane, dintre care pe ATI 1 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 401 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 196 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 4 persoane în izolare la domiciliu.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în contextul stării de alertă.

368 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 47 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 187 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,01/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

UAT POPULAȚIA CAZURI INCIDENȚA
RACOVIȚA 2938 1 0.34
ORASUL AVRIG 15510 1 0.06
MUNICIPIUL SIBIU 170415 5 0.03

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

Andreea Ștefan

Purtător de cuvânt Instituția Prefectului județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro