Comunicat de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26508 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 1 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 21430 de persoane, iar 1064 persoane au decedat (0 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 13 persoane, dintre care pe ATI 3 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 320 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 93 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 6 persoane în izolare la domiciliu.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 76 de polițiști.

 

Astfel, au fost verificate 476 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 42 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 173 de mijloace de transport, din care 7 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii portului măștii sanitare.

 

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,03/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

UAT POPULAȚIA CAZURI INCIDENȚA
CHIRPĂR 1940 1 0.52
SADU 2704 1 0.37
BRATEIU 4158 1 0.24
ROŞIA 6220 1 0.16
ORAŞ AVRIG 15513 2 0.13
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56315 3 0.05
MUNICIPIUL SIBIU 170337 3 0.02

 

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

 

Andreea Ștefan

Purtător de cuvânt Instituția Prefectului județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro