Comunicat de presă

Astăzi, 31 mai a.c. a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu în care a fost adoptată Hotărârea nr. 50/2021 privind aprobarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, cu modificările şi completările ulterioare aduse de Hotărârea Guvernului nr. 580/2021.

S-au adoptat o serie de măsuri de relaxare a restricțiilor COVID-19:

  • (1) în spaţiile deschise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul judeţului Sibiu cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
  • (2) în spaţiile închise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul judeţului Sibiu cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
  • competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul judeţului Sibiu cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează la intrarea în incintă;
  • se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din unitatea administrativ-teritorială este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi sunt interzise la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte se poate desfăşura cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  • se permite organizarea de evenimente private cum ar fi, (nunţi, botezuri, mese festive etc.), fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în exterior şi de maximum 50 de persoane în interior în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
  • se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în unităţile administrativ-teritoriale unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 în unităţile administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică dacă incidenţa cumulată la 14 zile în unităţile administrativ-teritoriale este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  • se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene cu un număr de participanţi mai mare de 70 de persoane în interior şi mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în unitatea administrativ-teritorială este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  • se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Textul complet al Hotărârii poate fi consultat pe site-ul Instituției Prefectului la secțiunea Activități – Situații de urgență.

( https://sb.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ )

Andreea Ștefan

Purtător de cuvânt Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro