Comunicat de presă

Vă informăm că în data de 06.05.2021, pe raza județului Sibiu a fost identificat un focar de Pestă Porcine Africană. Focarul se află într-o exploatație din comuna Hosman (1 porc domestic găsit mort. Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri aferent focarului și a fost adoptată decizia nr.17/2021 a CLCB Sibiu.

Începând cu data de 04.05.2021se stabilește o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Hosman cu o  rază   de 3 km, incluzând  localitatea : Hosman. De asemenea se stabilește o zonă de supraveghere în jurul focarului din localitatea Hosman , cu o rază de 10 km, (cuprinde și zona de protecție) incluzând localitățile: Nocrich, Marpod, Ilimbav, Fofeldea, Colun, Glâmboaca, Porumbacu De Jos, Săcădate, Nucet, Cornățel, Roșia, Țichindeal și Vurpăr din județul Sibiu.

În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăiau 6 porci, acesta fiind uciși. Animalele ucise și animalul mort, au fost evaluate conform  HOTĂRÂRII nr. 1.214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Andreea Ștefan

Purtător de cuvânt Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro