Comunicat de presă

Am trecut împreună printr-o perioadă dificilă. Am fost nevoiți să luăm măsuri suplimentare pentru a reduce transmiterea comunitară și am ajuns astfel de la o rată de incidență cumulată de 9,06/1000 de locuitori să avem o rata de incidență cumulată de 3,02/1000 de locuitori. Acest lucru nu era posibil, decât prin efortul nostru, al tuturor.

 

Cu toții ne dorim să petrecem sărbătorile de iarnă ca altădată, dar în acest an suntem într-o situație de anormalitate. Astfel recomandăm cetățenilor județului Sibiu să limiteze la maximum deplasările și întâlnirile, mai ales între persoanele care nu locuiesc împreună și nu au contact permanent. Eventualele vizite la bunici, la cei în vârstă, în această perioadă trebuie să fie limitate sau de scurtă durată.

 

La mesele festive din familie, recomandam limitarea numărului de persoane ce participă la aceste evenimente, în special a persoanelor ce nu stau în aceeași locuință.

 

În ceea ce privește obiceiurile și tradițiile de iarnă, precum colindatul, sacrificarea porcului, plugușorul, focul de artificii ș.a., este recomandat ca acestea să fie limitate, cu participarea unui număr cât mai mic de persoane.

 

În toate cazurile, ce presupun prezența mai multor persoane cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în același loc, acestea vor respecta cu strictețe măsurile de prevenție stabilite, precum purtarea măștii de protecție, distanța fizică, dezinfectarea mâinilor și toate celelalte măsuri dispuse de autorități pentru a împiedica răspândirea virusului SARS  CoV-2.

 

Legislația care este în vigoare în perioada stării de alertă este disponibilă pe site-ul Instituției Prefectului județul Sibiu și pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, în format PDF.

 

https://sb.prefectura.mai.gov.ro/legislatie-covid/

 

 

Mircea Dorin Crețu

Prefectul județului Sibiu

Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu