Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 632 de persoane (dintre care 591 adulți și 41 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 471 de persoane, iar 50 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. De asemenea un număr total de 4 persoane au fost re-infectate dintre cele care au fost vindecate și externate.

 

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1039 persoane izolate și 26 persoane în carantină.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 108 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 47 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 94 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În cursul zilei de 25 iunie, polițiștii sibieni au verificat 853 de persoane și 9 SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Polițiștii locali au verificat 361 de persoane și au avertizat în scris 25 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro