Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 585 de persoane (dintre care 546 adulți și 39 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 468 de persoane, iar 47 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1076 persoane izolate și 39 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 105 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 105 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Ieri, 20 iunie a.c., polițiștii sibieni au executat acțiuni punctuale în mediile de interes și au verificat 863 de persoane și 11 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei, dintre care 2 pentru nerespectarea măsurilor de izolare, 1 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 1 în context COVID 19.

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro