Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 499 de persoane (dintre care 466 adulți și 33 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 372 de persoane, iar 40 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1919 persoane izolate și 26 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 113 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 33 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 93 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de alertă.

În cursul zilei de ieri, 26 mai a.c., polițiștii sibieni împreună cu efective ale poliției locale și ale jandarmeriei au desfășurat 50 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 1117 de persoane și 2 SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat 5 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Față de acestea s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

Reamintim cetățenilor că, în această perioadă au următoarele obligații:

  • Purtarea corectă a măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale și transportul în comun;
  • Declarație scrisă la ieșirea din localitate cu excepția zonelor metropolitane.

       Pentru informații suplimentare și detaliate privind măsurile adoptate pentru Starea de Alertă, recomandăm accesarea platformei https://fiipregătit.ro/

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@institutiaprefectului.ro