Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26472 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 5 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 21315 de persoane, iar 1040 persoane au decedat (0 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 68 de persoane, dintre care pe ATI 7 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 515 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 550 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 65 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 31 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 34 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 112 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 87 de polițiști.

 

Astfel, au fost verificate 601 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 223 de mijloace de transport, din care 7 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei, dintre care:

–                           1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Copșa Mică, revenit din străinătate. Acesta a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică la data de 2 iunie, în jurul orei 23,45, pe strada Târnăvioara din localitatea de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost anulat. Polițiștii au deschis pe numele său un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

–                           7 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

În data de 03 iunie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 14 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate neconformități.

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro