Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26327 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 35 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 20970 de persoane, iar 1020 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 131 de persoane, dintre care pe ATI 14 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 480 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1302 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 245 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 48 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 89 de polițiști.

 

Astfel, au fost verificate 730 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 68 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 139 de mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei, dintre care 5 sancțiuni în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, respectiv 3 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro