Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26199 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 27 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 20819 de persoane, iar 1005 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 154 de persoane, dintre care pe ATI 22 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 406 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 918 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 300 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 46 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 34 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 111 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 45+ de polițiști .

 

Astfel, au fost verificate 533 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 49 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 91 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 de lei, din care:

–                           2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina. In acest caz este vorba despre doi bărbați, unul in vârsta de 22 și al doilea 53 se ani, ambii domiciliați in Copșa Mică, care nu au fost găsiți la domiciliu.

–                           34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție și alte

–                           4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

 

În cursul zilei de 14 mai a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

 

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

 

În urma desfășurării activităților de verificare nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

În data de 14 mai 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 12 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare. Nu au fost constatate neconformități.

 

Totodată,  în colaborare cu lucrătorii de poliție, au fost efectuate doua acțiuni comune de control în trafic, fiind verificate un număr total de 22 mijloace de transport. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1500 lei, pentru transport produse alimentare cu mijloc auto neigienizat și nedezinfectat.

 

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro