Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 24207 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 145 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 18050 de persoane, iar 875 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 353 de persoane, dintre care pe ATI 39 adulți și 1 minor. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 823 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1035 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1055 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 45 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 144 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 125 de polițiști.

 

Astfel, au fost verificate 1.140 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 60 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 354 de mijloace de transport, din care 9 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, dintre care:

–                           55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 8 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

 

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

 

În contextul instituirii măsurii carantinei în  orașul Cisnădie, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 2552 de persoane și 1504 auto.

 

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 3 avertismente scrise și 2 amenzi în valoare de 1200 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

În data de 08 aprilie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 13 controale la unități de procesare și de vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicat un avertisment.

 

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro