Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 21344 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 106 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 15435 de persoane, iar 769 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 291 de persoane, dintre care pe ATI 36 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 190 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 593 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 860 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 44 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 129 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 107 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.260 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 116 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 371 de mijloace de transport, din care 58 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale în valoare de 61.500 de lei, dintre care:

  • 1 sancțiune contravențională cu avertizment pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, din Ocna Sibiului, contact direct al unei persoane confirmate.
  • 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au impus interdicții / restricții, ambii operatori din municipiul Sibiu (terase neconforme);
  • 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 50.000 de lei aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spații pentru care s-au impus interdicții / restricții;
  • 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În noaptea de 13/14 martie, în jurul orei 00,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat într-un imobil de pe raza orașului amintit 8 persoane care participau la o petrecere. Organizatorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Peste câteva ore, aceleași persoane au fost depistate într-un alt imobil, participând la o petrecere organizată de același bărbat. Acesta din urmă a fost sancționat din nou cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar ceilalți 7 participanți au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei.

Polițiștii locali au verificat 54 de persoane și au aplicat 1 sancțiune contravențională cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 14 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 3000 de lei și 2 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse:

Un bărbat în vârstă  de 27 de ani, care nu purta masca de protecție a fost identificat de jandarmii din cadrul Secției Mediaș pe strada Avram Iancu din municipiul Mediaș.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul din județul Brăila figura ca persoană carantinată la adresa de domiciliu începând cu data de 03 martie.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu și amendă în valoare de 1000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 18 persoane. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro