Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 19 689 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 56 de persoane).Până la data curentă au fost vindecate 14214de persoane, iar 715 persoane au decedat (2în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 172 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 586 de teste.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 774 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 561 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 136 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

Totodată în data de 22.02.2021, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 6 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 138 de forțe ale poliției și poliției locale.

 

Astfel, au fost verificate 1.021 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 83 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 336 de mijloace de transport, din care 124 de mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.750 de lei, dintre care:

–                           70 de sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

 

În urma unei sesizări primite la nivelul I.P.J. Sibiu cu privire la nerespectarea de către un operator economic, cu punct de lucru în localitatea Racovița, a măsurilor de prevenire  a infectării cu coronavirus instituite în perioada stării de alertă, în cursul zilei de 22 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au efectuat verificări suplimentare la societățile comerciale care funcționează pe raza localității amintite.

 

Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că în cursul serii de sâmbătă, 20 februarie, administratorul unui bar din localitate a desfășurat activități în incinta unității deși, în ziua precedentă, vineri, 19 februarie, în cadrul activităților de control desfășurate, acesta fusese reinstruit de către polițiști cu privire la restricțiile și interdicțiile impuse în această perioadă.

În urma celor constatate, polițiștii avrigeni l-au sancționat contravențional pe administrator cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

 

Administratorul unei alte societăți comerciale, cu punct de lucru în localitatea Micăsasa, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la organizarea programului de lucru.

 

Polițiștii locali au verificat 79 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment, pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

 

În cursul zilei de 22 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

 

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

 

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate o amendă în valoare de 1500 de lei și un avertisment scris pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

 

În data 22 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de   13 controale la unități de procesare și vanzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 4 persoane și 1 auto. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

 

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro