Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 18941 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 45 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13666de persoane, iar 681 persoane au decedat (5 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 138 de persoane, dintre care pe ATI 22 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 640 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1174 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 399 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 42 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 104 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.174 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 57 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 265 de mijloace de transport, din care 87 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, din care:

–                           1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei aplicată de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Iacobeni, revenit din străinătate;

–                           81 de sancțiuni în valoare de 3.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           11 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali sibieni au verificat 195 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

În cursul zilei de 9 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate o amendă în valoare de 500 lei și două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 10 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.

În data de 09 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de  11 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro