Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 18435 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 22 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13258 de persoane, iar 648 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 135 de persoane, dintre care pe ATI 20 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 439 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1547 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 367 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 42 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 96 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 110 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.468 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 56 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 217 de mijloace de transport, din care 78 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei, din care:

  • 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unei tinere în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, revenită din străinătate;
  • 58 de sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali sibieni au verificat 257 persoane și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță..

În cursul zilei de 29 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunii montane Păltiniș.

În urma desfășurării activităților au fost  aplicate două avertismente scrise  pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 29 ianuarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de  5 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Totodată, în colaborare cu cadrele Biroului Politie Autostrada, a fost efectuată o acțiune de control în trafic, fiind verificate un număr de 27 autovehicule. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare 1200 lei, de asemenea, fiind confiscate produse alimentare neconforme, în cantitate de 172 kg, acestea fiind incinerate în cadrul Laboratorului DSVSA Sibiu.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro