Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 15777 de persoane (dintre care 15186 adulți și 591 copii). Până la data curentă au fost vindecate 10083 de persoane, iar 511 persoane au decedat (7 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 276 de persoane, dintre care pe ATI 30 adulți și 2 minori.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 178 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

     –      0 – 18 ani 5 persoane

–      19 – 29 de ani 12 persoane

–      30 – 39 de ani 22 persoane

–      40 – 49 de ani 19 persoane

–      50 – 59 de ani 22 persoane

–      60 – 69 de ani 29 persoane

–      70 – 79 de ani 37 persoane

–      80 – 89 de ani 25 persoane

–      90 – 99 de ani 7 persoane

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1155 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 877 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 65 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 113 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, 132 de polițiști sibieni și polițiști locali au acționat integrat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu și au desfășurat activități specifice atât în zonele carantinate, cât și în celelalte localități din județul Sibiu, pentru verificarea  respectării măsurilor impuse, în context COVID – 19.

Astfel, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, au fost controlate 15.869 persoane, dintre care 14.357 de persoane au fost controlate în filtrele rutiere și 1.512 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare / carantină.

De asemenea, au fost verificate 89 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 12.320 de mijloace de transport, dintre care 11.195 în filtre.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de 26.500 de lei, astfel:

–                           1 sancțiune în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina;

–                           61 de sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție

–                           O sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei a fost aplicată instituțiilor/autorităților publice/operatorilor economici pentru organizarea programului de lucru cu încălcarea legii. Referitor la această sancțiune, aceasta a fost aplicată unei persoane justidice, mai precis unei săli de jocuri din Agnita care a depășit programul de funcționare stabilit prin lege.

–                           26 sancțiuni în valoare de 14.500 de lei de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali sibieni au verificat 91 de persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei din care 1 pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și 5 pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

În data de 12 decembrie a.c., jandarmii sibieni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat atât independent cât și în sistem integrat pe raza județului Sibiu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

 Jandarmii alături de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse, în filtrele amplasate la intrarea și ieșirea în/din localitățile carantinate, cât și în interiorul acestora, ocazie cu care au controlat 15.597 de persoane și 11.195 auto.

Totodată, jandarmii au desfășurat acțiuni de verificare în interiorul zonelor carantinate, astfel fiind controlate 250 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și a măsurilor impuse.

 În urma desfășurării acțiunilor, 22 de persoane au fost sancționate de jandarmi pentru nerespectarea măsurilor dispuse, în consecință fiind aplicate 22 de avertismente scrise.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr  de 31 persoane aflate în carantină și 20 persoane aflate în izolare.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro