Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 4394 de persoane (dintre care 4144 adulți și 250 copii). Până la data curentă au fost vindecate 2505 de persoane, iar 178 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 292 de persoane, dintre care pe ATI  12 adulți și 3 minori.

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 45 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 19 – 29 de ani 8 persoane
  • 30 – 39 de ani 9 persoane
  • 40 – 49 de ani 12 persoane
  • 50 – 59 de ani 7 persoane
  • 60 – 69 de ani 4 persoane
  • 70 – 79 de ani 4 persoane
  • 90 – 99 de ani 1 persoană

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1515 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 700 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 89 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 129 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 113 forţe ale poliției și poliției locale.

 

Astfel, au fost verificate 2.212 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 108 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 89 de mijloace de transport, din care 80 mijloace de transport public în comun.

 

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.750 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.

 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 13 pasageri și 5 conducători auto pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.

 

Polițiștii locali sibieni au verificat 444 persoane și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespecta rea măsurilor privind carantina/izolarea.

 

În data de 25.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 19 controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat 6 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Sars-Cov-2 și s-au aplicat 6 avertismente.

 

De asemenea echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au desfășurat pe raza județului Sibiu acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.

 

În cursul zilei de 25 octombrie a.c., 36 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă în zone aglomerate, piețe, târguri și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș, pe raza comunelor Racovița, Arpașu de Jos și Scoreiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 8 avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1050 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 12 persoane și 1 societate comercială, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Mun. Sibiu fiind verificate 120 persoane aflate în carantină și 61 persoane aflate în izolare.

 

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro