Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 3639 de persoane (dintre care 3452 adulți și 187 copii).Până la data curentă au fost vindecate 2064 de persoane, iar 154 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 52 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 1 persoană.
  • 19 – 29 de ani 12 persoane
  • 30 – 39 de ani 15 persoane
  • 40 – 49 de ani 7 persoane
  • 50 – 59 de ani 9 persoane
  • 60 – 69 de ani 4 persoane
  • 70 – 79 de ani 4 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 1485 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 578 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 78 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 118 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurat acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activitățile de verificare participând 107 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.392 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 66 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 118 mijloace de transport, din care 113 mijloace de transport public în comun.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.500 de lei, din care 159 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 37 de pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.

Polițiștii locali sibieni au verificat 81 de persoane fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.

În cursul zilei de 18 octombrie a.c., 37 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza localității Șelimbăr și în zone aglomerate din municipiul Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea.

În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 5 amenzi în valoare de 4000 lei și 59 de avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 13 persoane și 2 societăți comerciale, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Municipiului Sibiu fiind verificate 119 de persoane aflate în carantină și 34 persoane aflate în izolare.

Totodată în data de 18.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, au efectuat 15 controale împreună cu alte structuri ale M.A.I. controalele pe raza județului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva Covid-19.

S-au identificat 6 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului SARS Cov-2 și s-au aplicat 6 avertismente verbale.

Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul SARS CoV-2.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro