Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2522 de persoane (dintre care 2375 adulți și 147 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1719 de persoane, iar 128 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 81 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 5 persoane
  • 19 – 29 de ani 15 persoane
  • 30 – 39 de ani 14 persoane
  • 40 – 49 de ani 14 persoane
  • 50 – 59 de ani 12 persoane
  • 60 – 69 de ani 9 persoane
  • 70 – 79 de ani 7 persoane
  • 80 – 89 de ani 5 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 667 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 193 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 86 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 125 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 6 octombrie a.c., 261 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 834 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 162 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport public în comun.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au sancționat contravențional 63 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, valoarea amenzilor aplicate fiind de 6.000 de lei.

Polițiștii locali sibieni au verificat 195 de persoane și au avertizat în scris o persoană pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În cursul zilei de 6 octombrie a.c., 12 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun.

De asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare în piața Cibin din municipiul Sibiu. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 12 avertismente scrise și 3 amenzi în valoare de 2000 lei.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 5 persoane și 1 societate comercială, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 06.10.2020 inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 11 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicat un avertisment.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro