Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2136 de persoane (dintre care 2008 adulți și 128 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1508 de persoane, iar 110 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 29 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 19 – 29 de ani 3 persoane
  • 30 – 39 de ani 3 persoane
  • 40 – 49 de ani 4 persoane
  • 50 – 59 de ani 3 persoane
  • 60 – 69 de ani 7 persoane
  • 70 – 79 de ani 4 persoane
  • 80 – 89 de ani 5 persoane

 

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 674 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 75 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 79 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 35 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 89 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În cursul zilei de duminică, 27 septembrie a.c., 224 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

 

Cu această ocazie, au fost verificate 515 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 22 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 27 mijloace de transport. Polițiștii locali sibieni au verificat 256 de persoane.

 

În cadrul acțiunilor desfășurate nu au fost constate nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro