Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1713 de persoane (dintre care 1598 adulți și 115 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1173 de persoane, iar 95 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 53 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 2 persoane
  • 19 – 29 de ani 5 persoane
  • 30 – 39 de ani 10 persoane
  • 40 – 49 de ani 20 persoane
  • 50 – 59 de ani 5 persoane
  • 60 – 69 de ani 8 persoane
  • 70 – 79 de ani 3 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 784 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 87  persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 75 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 107 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 10 septembrie a.c., 242 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 686 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 49 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 60 de mijloace de transport.

Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 17 persoane au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Totodată, s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.600 de lei, conform Legii nr. 61/1991R, în context COVID-19.

Polițiștii locali sibieni au verificat 249 de persoane fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.

În cursul zilei de 10 septembrie a.c., 16 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare/debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun și în piața Cibin din municipiul Sibiu. De asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în localitatea Arpașu de Sus.

În urma desfășurării acțiunilor nu au fost generate situații care să impună aplicarea de sancțiuni contravenționale.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

 

În data de 10.09.2020 inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 8 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

 

„De la începutul pandemiei, azi se înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri din ultimele 24 de ore. Este un număr de îmbolnăviri care ar trebui să ne dea tuturor un semnal de alarmă! Am mai spus-o și o spun din nou: RESPECTAȚI REGULILE DE PROTECTIE ȘI IGINENĂ INDIVIDUALĂ! Autoritățile au dispus toate măsurile legislative necesare, dar ține de fiecare dintre noi să le respectăm și să avem grijă de sănătatea noastră.” Transmite Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro