Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1197 de persoane (dintre care 1124 adulți și 73 copii).Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 695 de persoane, iar 74 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 15 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

 

  • 19 – 29 de ani 2 persoane
  • 30 – 39 de ani 5 persoane
  • 40 – 49 de ani 5 persoane
  • 50 – 59 de ani 1 persoană
  • 60 – 69 de ani 2 persoane.

 

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 1031 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 93 persoane în izolare la domiciliu.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 88 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

 

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 48 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 101 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

 

În cursul zilei de 15 august a.c., 223 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

 

Cu această ocazie, au fost verificate 697 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 65 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 6 mijloace de transport în comun.

 

În cadrul acțiunilor, 14 persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

 

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 3 societăți, nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, nefiind aplicate sancțiuni. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu IPJ SIBIU,ITM si DSP.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus este în creștere, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea măștilor de protecție trebuie să devină prioritară și pentru dumneavoastră!

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro