Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1017 de persoane (dintre care 953 adulți și 64 copii).Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 635 de persoane, iar 68 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 23 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18  ani 3 persoane
  • 19 – 29 de ani 6 persoane
  • 30 – 39 de ani 3 persoane
  • 40 – 49 de ani 5 persoane
  • 60 – 69 de ani 6 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 667 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 69 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 63 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 122 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 6 august a.c., 240 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Au fost executate acțiuni punctuale independente de către polițiștii din cadrul  I.P.J. Sibiu pentru verificarea măsurilor de izolare/carantină, de protecție individuală pe terase, în alte spații publice și în mijloacele de transport în comun și de către polițiștii locali, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport în comun.

Cu această ocazie, au fost verificate 390 de persoane, 29 societăți comerciale/PFA și 22 mijloace de transport în comun.

Ca urmare a verificărilor efectuate au fost identificate 9 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei.

Polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare  de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport în comun, pe toată durata călătoriei.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 11 societăți, au aplicat 2  avertismente si o sancțiune contravențională în valoare de 1200 lei pentru depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare.  

 

Personalul Sectorului Politiei de Frontiera Aeroport Sibiu au  efectuat în data de 06.08.2020, activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Au fost atenționate verbal 3 persoane  cu privire la purtarea corectă a măștilor de protecție.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus este în creștere, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea măștilor de protecție trebuie să devină prioritară și pentru dumneavoastră!

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro