Buletin de presă

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 870 de persoane (dintre care 815 adulți și 55 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 579 de persoane, iar 66 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 6 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 1 persoană
  • 18 – 29 de ani 1 persoană
  • 30 – 39 de ani 2 persoane
  • 40 – 49 de ani 1 persoană
  • 60 – 69 de ani 1 persoană

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 456 de persoane aflate în carantină la domiciliu, și un număr de 17 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 110 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 27 iulie a.c., 222 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Au fost executate acțiuni punctuale independente de către polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală pe terase și pentru verificarea respectării măsurilor de izolare. Polițiștii locali au acționat îndeosebi pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport public de persoane.

Cu această ocazie, au fost verificate 219 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 30 de mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor au fost identificate și avertizate în scris 2 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 6 societăți, fără a fi constatate nereguli, și de asemenea au efectuat verificări în cadrul acțiunii comune cu Biroul Poliției Autostrăzii, asupra a 14 autospeciale, fără a fi constatate nereguli.

 

 

 

Instituția Prefectului Județul Sibiu

presa@prefecturasibiu.ro