9 Mai – Ziua Independenței de Stat, Ziua Victoriei, Ziua Europei

Prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, a participat, astăzi, la ceremonia militară organizată de Garnizoana Sibiu cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial și Zilei Europei.

După intonarea Imnului Național al României și a Imnului Europei, a fost oficiată o slujbă religioasă de cinstire a memoriei eroilor. Prefectul Adela Muntean a dat citire mesajului transmis de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. În semn de omagiu adus celor 180.000 de eroi români căzuți în cele două războaie (1877, 1945), prefectul Adela Muntean a depus o coroană de flori la monumentul din fața Cercului Militar.

Ceremonia militară s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a muzicii militare.

 

Biroul de presă